Skip to content

Asigurarea de Răspundere a Managementului (D&O)

Tot mai des, managerii ajung să răspundă în fața instanțelor pentru decizii luate în numele companiei. O decizie strategică greșită poate produce daune financiare companiei, acționarilor, investitorilor sau chiar clienților, iar managerii se găsesc tot mai des în situația de a fi legal răspunzatori și pot fi obligați să plătească despăgubiri pentru acoperirea acestora din patrimoniul personal.

Acțiunile în justiție împotriva managerilor s-au intensificat nu doar în SUA, ci și în Europa Centrală și de Est. Ca rezultat al globalizării piețelor financiare, acțiunile în justiție pornite de investitori străini sunt la fel de posibile ca și solicitările de despăgubiri de la investitori domestici. 

Asigurarea de răspundere managerială, cunoscută și ca polița D&O oferă acoperire managerilor împotriva  prejudiciilor financiare cauzate din culpă (eroare, neglijenta sau omisiune) acționarilor companiei, investitorilor, angajaților, clienților, concurenților și altor terți.

Cu Asigurarea de Răspundere a Managementului Îți protejezi deciziile, reputația și bunurile personale

Cele mai frecvent întâlnite situații ce pot conduce la solicitări de despăgubiri împotriva managerilor sunt fuziuni sau achiziții cu rezultat incert sau contestat, pierderi financiare, faliment, insolvență, decizii de investiții considerate riscante ori nepotrivite sau comunicări financiare incomplete, greșite sau întârziate.

Acestea sunt realități zilnice pentru cei care iau decizii strategice. Fără protecție, miza poate fi patrimoniul tău personal.

Ca manager sau administrator în contextul actual, poți fi tras la răspundere pentru deciziile luate în exercițiul funcției. O greșeală, o omisiune sau chiar o simplă acuzație pot duce la procese costisitoare și consumatoare de timp, solicitări de despăgubiri din partea acționarilor, creditorilor, angajaților sau partenerilor sau chiar executarea patrimoniului personal pentru acoperirea prejudiciilor.

Chiar dacă ai acționat în interesul companiei, legea îți poate cere să răspunzi personal, iar daunele financiare pot fi majore.

 

Asigurarea D&O preia povara riscurilor juridice, financiare și reputaționale.

Este o poliță care te protejează personal împotriva solicitărilor de despăgubire provenite din activitatea managerială. Acoperă daunele provocate prin eroare, omisiune sau neglijență, riscuri imposibil de anticipat complet, oricât de atent ai fi.

  • Ești protejat împotriva solicitărilor de despăgubire venite din partea acționarilor, angajaților, clienților sau altor terți pentru prejudicii provocate prin decizii manageriale
  • Beneficiezi de acoperirea cheltuielilor de judecată, onorarii de avocați și a costurilor rezonabile necesare investigării sau apărării în fața unei cereri de despăgubire
  • Poți continua să iei decizii strategice fără teama că o greșeală îți va afecta viitorul
Vlad Stoichitescu

Vlad Stoichitescu, Head of Corporate

vlad.stoichitescu@ottoboker.ro
0729929576

Cum funcționează asigurarea de răspundere managerială

În cazul falimentului sau insolvenței unei companii, situația devine critică pentru managementul acesteia atunci când creditorii, administratorii judiciari, lichidatorii sau acționarii îi vor considera răspunzători în primul rând pe manageri. 

În acest context, asigurarea de răspundere managerială devine tot mai importantă, iar prin soluțiile propuse, Otto Broker devine aliatul tău în rezolvarea situației atunci când raționamentul unei decizii strategice a pus compania în dificultate.

Totul începe cu alegerea tipului potrivit de acoperire, indiferent dacă ești manager și vrei să-ți închei o asigurare pentru tine sau dacă reprezinți o companie și dorești să protejezi întreaga echipă de conducere.

1. Alegerea tipului de poliță

Există două soluții: poliță individuală (se încheie de către o persoană care ocupă o poziție managerială) sau poliță per companie, încheiată de companie pentru toate pozițiile manageriale, conform organigramei.

Această poliță este globală, fără a se nominaliza persoanele asigurate.

2. Activarea acoperirii în caz de incident

 Dacă o terță parte solicită despăgubiri pentru o decizie managerială, compania sau managerul notifică asigurătorul. 

Despăgubirile pot fi stabilite amiabil, prin înțelegere între asigurator, asigurat și partea prejudiciată sau prin hotărâre judecătorească.

În acest moment, intră în joc clauzele politei: cheltuielile de judecată, investigațiile, onorariile avocaților și atunci când e cazul, daunele stabilite de instanță sunt preluate de asigurator.

3. Flexibilitate în funcție de industrie

Polițele D&O pot fi completate cu clauze suplimentare, în funcție de specificul domeniului de activitate în care activează compania.
Consultanții Otto Broker te ajută să configurezi o acoperire adaptată exact riscurilor la care ești expus.
Mask group (23)

De ce să alegi asigurarea de răspundere a managementului de la Otto Broker?

Dacă alegi să închei Asigurarea de răspundere managerială prin Otto Broker, primești  consultanță specializată, adaptată nevoilor companiei tale și sectorului tău de activitate.

Îți pregătim soluții variate de asigurare, în funcție de specificul companiei și nevoile tale ca manager. Ai acces la ofertele tuturor asiguratorilor relevanți din piață, inclusiv soluții internaționale oferite de partenerii externi din ICBA.

Colaborăm cu cei mai buni subscriptori și specialiști din piață, inclusiv din rețeaua Lloyd’s.

Te consiliem pentru alegerea celor mai eficiente clauze în funcție de industrie, buget și expunere.

Îți oferim consultanță despre orice produs sau serviciu, de luni până duminică între orele 9:00 și 21:00

Primești asistență pentru instrumentarea dosarului de daună și suntem alături de tine până la finalizarea procesului. 

Cine sunt partenerii noștri?

Otto Broker colaborează cu cei mai buni asigurători de pe piață. Astfel putem să-ți propunem o gamă variată de polițe de asigurare. 

Avem acces și la soluții non-standard în piața din România, oferite de partenerii externi în cadrul ICBA – International Credit Broker Alliance, asociație internațională în care România este reprezentată exclusiv de către Otto Broker.

abc-asigurari-2
allianz-1
parteners-logo-19-1
amtrust-1
asirom-1
asito-2
bupa-1
coface-1
signal-iduna-vector-logo-2
credit-safe-1
euler-hermes-1
euroins-1
exim-asig-2
first-title-1
garanta-1
partners-logo-3-1
grawe-1
groupama-1
icba_europe_cmyk-144-1
medihelp-1
partners-logo-5-1
secure-legal-title-1
signal-2
stewart-1
partners-logo-6-1
agra-1
parteners-logo-18-1
cfc-1
Group 501

FAQ

Întrebări Frecvente (FAQ):

Cine poate încheia o poliță D&O?

Atât persoanele fizice (manageri, directori, administratori), cât și companiile, pentru toți membrii conducerii.

Ce tipuri de acțiuni acoperă polița?

Orice decizie managerială contestată care a produs daune: de la raportări financiare greșite, până la falimente sau decizii strategice neinspirate.

Polița acoperă și daunele morale?

În general, nu. Politele D&O se concentrează pe prejudicii financiare, dar în unele cazuri pot fi negociate clauze extinse.

Asigurarea de răspundere managerială este obligatorie?

Da. Managerii societăților comerciale pe acțiuni sunt obligați, conform legii, să încheie asigurare de răspundere civilă managerială.

Se poate încheia polița și retroactiv, pentru riscuri apărute în trecut?

Există clauze suplimentare pentru astfel de situații, în funcție de profilul companiei și istoricul acesteia. Îți oferim consultanță dedicată în acest sens.

Află care este cea mai bună soluție de protecție tine și compania ta

Vlad Stoichitescu

Vlad Stoichitescu, Associate Corporate Broker

vlad.stoichitescu@ottoboker.ro